Conferința Sf. Spiridon – Ediția a II-a, intitulată „Postul Mare – Pelerinaj spre Înviere” a fost susținută de către Pr. Iulian Negru, Consilier la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, fiind organizată în data de 22 martie 2015 în „Aula Moldova” de Constantin Valer Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sibiu pentru a adresa un cuvânt ziditor de suflet credincioșilor din municipiul Bacău. Conferința Sf. Spiridon – Ediția a III-a intitulată „Vindecările Mântuitorului și vindecarea noastră” a reușit să încânte timp de mai bine de 5 ore, peste 1.700 de persoane participante la evenimentul organizat la Teatrul de Vară „Radu Beligan” Bacău.
Circa 200 de băcăuani au pornit, duminică seara (22 martie), într-un inedit „pelerinaj” pe calea mântuirii întru Iisus Cristos, ascultând cuvintele, explicațiile și îndemnurile părintelui Iulian Negru, consilier la Mitropolia Moldovei și a Bucovinei.
Evenimentul a avut loc la cea de a doua conferință organizată de Farmaciile Sf. Spiridon prin fundația cu același nume, de această dată în primitoarea aulă Moldova a Universității „George Bacovia”.
Tema conferinței de la Bacău a fost „Postul Mare – Pelerinaj spre Inviere”, pe care părintele Negru a dezvoltat-o inedit, ca un veritabil ghid al unui adevărat grup de pelerini plecați să cunoască tarâmul sacru al credinței în Dumnezeu, aidoma unei călătorii – de exemplu – în Țara Sfântă. Auditorul a putut parcurge, astfel, înțelesul profund al conceptului de purificare al sufletului și trupului în perioada Postului Mare pentru a putea ajunge, în final, la adevarata înviere a constiinței de sine întru slăvirea adevarătului Dumnezeu.
A fost o veritabilă călătorie duhovnicească, după modelul celei pe care pelerinii o fac, la propriu, pe Via Dolorosa (Calea Crucii), în vechiul Ierusalim, pentru că părintele Iulian Negru a identificat și a explicat și în acest caz „stațiile” în care fiecare credincios trebuie să se oprească și să reflecteze la semnificația întregii jertfe dumnezeiești pentru spălarea păcatelor omenirii, dar și la ceea ce înseamnă pentru mântuire fiecare dintre aceste „stații”, așa cum o fac adevărații pelerini pe urmele Mântuitorului către Golgota.
Pelerinajul – spunea părintele Negru – este, practic, mijlocul cel mai sigur pentru a ajunge la cunoaștere. Pelerinajul devine, însă, nu doar un simplu drum, în sens de călătorie la locuri condiderate sfinte, ci mai ales o trecere de la necredință la credință, de la păcat la pocăință, de la necunoaștere la cunoaștere, de la confuzie la discernamânt.
„Am observat că cea mai bună perioadă din an pentru dezvoltarea sufletească este perioada Postului Mare.”
Părintele Iulian Negru
Expunerea a fost urmată și de un dialog cu cei prezenți, pe baza întrebărilor și a nelămuririlor formulate. Părintele Negru s-a și declarat, de altfel, un adept al dialogului, mai degrabă decât al conferințelor de orice fel, mai ales dacă acesta devine un „trialog”, adică o discuție în care al treilea personaj poate fi chiar Dumnezeu.